Postări
Ochiul magic, alias cuvîntul
L
ucian Parfene, o prezenţă literară oarecum discretă, nu este la prima sa apariţie editorială în volum। Debutul său s-a consumat în 1999, o dată cu publicarea cărţii Ochiul Irod (Editura revistei Convorbiri literare, Iaşi) sau – în varianta preferată de autor – Amintiri dintr-un bordel bizantin, poeme încununate cu diverse premii। După 8 ani, el alege să revină în peisajul liric mioritic, propunînd o carte dospită şi consistentă, o continuitate tematică a celei dintîi, o simbolistică şi un registru discursiv-confesiv filtrat, sintetizat şi deopotrivă expandat în divizări şi sub-divizări imagistice generoase.
Femeia -vue rosteşte şi deopotrivă construieşte un univers al erotismului carnal interiorizat, aidoma unui cerc în care vibraţiile undelor generează micro-habitaturi amprentate invariabil cel puţin de o ambivalenţă semnificantă ce se insinuează provocator, ofertant, ce zgîrie liniştea, aparenţa superfluă şi gîdilă sinusurile înfundate ale realului împietrit într-o comoditate apăsătoare, limitativă. Cartea revelează, în fond, o călătorie înspre esenţele sinelui, un parcurs şi o sondare care se strecoară şarmante sub penelul poetului ştanţat genuin de actul scrierii. Ea articulează suav-percutant spaţii antagonice, multiplicabile şi probabile, într-un protocol codat, camuflat al convieţuirii dintre spaimă, durere şi solitudine, toate motoare miniaturale ale creaţiei substanţiale. Ritmicitatea mişcării poetice este apropriată tocmai acestei călătorii a sinelui problematic/-iza(n)t, tocmai acestei explorări a umbrei şi a miezului, devoalîndu-se astfel nu doar o realitate închistată în temeri şi superficialităţi, ci – în speţă – o lume a unui rest înmiit signifiant, deschisă paralelismelor şi aluziilor esenţializate. Poetul, în pofida cultului susţinut obstinant al sferei lui anti- amplificat pînă la erijarea sa în anti-eroul propriului parcurs, îşi încarcă expediţia lirică de autentic şi persuasiv, atribute ce se ivesc paradoxal dintr-o cultivare progresivă a ambiguu-lui şi a incertitudinii, a oximoronicului nu de puţine ori inedit.
Ochiul îşi conservă statutul de organ paradigmatic, pe care-l deţinea la debutul auctorial, fragilizînd încă o dată linia de demarcaţie între valenţele iubirii şi ale morţii, contaminînd cotidianul cu fictiv şi transferînd spaţiului liric imaginea unui tărîm al cărui punct terminus îl desemnează moartea, percepţia magnetizîndu-se prin intermediul unui adjuvant, aidoma lui Caron.Ca organ al revelaţiei lirice, ochiul este echivalat de cuvînt într-o asemenea proporţie a convingerii, încît o zi nearticulată liric coincide cu o zi moartă, cu o zi irosită, cu un hău dureros. („Împing ochiul înapoi în orbită” ; „Urc visul tiptil pe un cal, /călătoresc printr-o fantă de mărimea unei clipiri, /trupurile mele pierdute /îmi amintesc despre /femeia déjà vue /despre prima oglindă a morţii” ; „(Porţile se deschid, coborîm.) // O ceată de femei cu ovarele zidite în var/ şi o singură buză pleoştită” ; „A mai trecut o zi /indiferentă /perfectă /o / vocală / un / eşafod”) Cuvîntul, arma desecretizată a creatorului anti-erou al propriului text, dă formă şi fond, colorează şi haşurează, e chiar sîngele actantului; transpiră defrustrarea obstaculată şi zgomotoasă a neputinţei şi a însingurării, cultivînd asocieri pseudo-antinomice, relativ angoasante; formulările suspectate de un canonic clişeistic se debarasează de o astfel de emblemă păguboasă, alunecînd înspre o poză veridică, gestantă într-ale dublului contextual. Imaginile poetice frămîntă şi moşesc totodată un mixaj al duioşiei şi al concreteţii, într-o sonorizare şi vizualizare impactante. Ele ne sunt servite în perechi ce fiinţează ca rezultante ale unei dinamici a forţelor contrapuse, oricărei figurine inserate replicîndu-i proxim o anti-figurină. Nucleul acestui mecanism liric îl reprezintă femeia, subiect al iubirii veşnic instabil punctate, ea cumulează extremele şi populează o matcă atît a ferilităţii, cît şi a ratării, subjugînd şi controlînd un erotism-placentă a inspiraţiei şi a poetizării fecunde. Deşi amprentată de blestemul echivocului, ea îşi addendează statutul de aleasă într-ale percepţiei metaforizate. Erotismul lui Lucian Parfene este unul extrem intrinsecizat într-o poetică a falsei pudibonderii, palpînd într-o estetică echilibrată a confortului şi a disconfortului. Femeia/iubita/figurina devin exponente compensatorii ale reperului auctorial, iar eroticul este defulat nu doar ca salvare, catharsis, ci şi ca amorţire, ca tranchilizant al unui simţ monstruos, apăsător. Ea acumulează forţă, vigoare, impregnînd şi locuind firesc toate staţiile călătoriei coşmareşti ori livreşti ale poetului. („Întotdeauna voi crede/ că acest anotimp este al cărnii,/ al algelor roşii,/ şi al neatingerii.” ; „Am aflat cu surprindere/ că ea are în vagin poezii,/ că uneori îşi înfige degetele adînc şi trage de urechi versuri diforme” ; „se zvonea că personajele mă vor ucide într-o noapte/ că de ani buni se pune la cale/ o debarcare de proporţii homerice” ; „în seara aceasta/ am să zidesc în interior/ singurătatea, urletul, amărăciunea” ; „Te vreau drog gîndului/ nările să nu mai simtă,/ urechile să nu mai audă (...) // cum devii grotescă şi seducătoare/ în întuneric”)
Şi anti-eroul acestor poeme, actantul lor alege să se definească în parametrii aceleiaşi ambivalenţe, aplicînd aceeaşi strategie a balansării între evident-strident şi abscons-simbolizat. El îşi asumă condiţia de creator în toată splendoarea însingurării impuse şi presupuse de aceasta, împărtăşindu-şi spaima de a fi captiv unui real fad, împietrit, golit de miracol, de context. Oraşul ca locaţie concretă a cotidianului şters şi rece e şi el însoţit de ipostaza oraşului interiorului, minimalizat in extremis, stigmat al fricii şi al impotenţei revelatorii: „Sunt făcut din oasele unei femei albastre,/ din cuvintele ei întoarse în oglindă/ sunt acolo/ în lumea ei conică,/ lucrez într-o ocnă de cuvinte/în urletul ei interior.” ; „lovesc în peretele de cuvinte uitate,/ lovesc cu toată forţa mea/ în chipul hîtru al singurătăţii.” ; „între pereţii aceştia de beton nu adie nici o umbră,/ nu e nimic magic, nimic păgîn, nimic luminos” ; „e un oraş înecat în rugină/ un oraş fără copii, fără maşini, fără tramvaie/ casele nu au decît o singură fereastră/ bisericile o singură cruce, străzile un singur trotuar”.
Călătoria sinelui auctorial nu induce niciodată finalitatea, stagnarea, fixarea; ea se arde gradual, fie experimentînd ludico-amărui replici lirice ce amendează desuetul şi superfluu-ul străinului, al celuilalt de dincolo de text, fie exersînd tonalităţi pliate şi conglomerate înlăuntrul unui imperiu al probabilităţii, al posibilităţii, nicicînd al certitudinii. Cartea mărturiseşte infinit voluptuos şi surprinzător o relaţionare a anti-eroului cu exteriorul ingrat, însă mai ales cu interiorul rodnic al autorului, uzitînd un dispozitiv liric ce-l îndreptăţeşte pe Lucian Parfene să cîştige din ce în ce mai multă vizibilitate între tinerii literaţi şi să iasă în lumea largă, ca o promosiune confirmată.
Dimineaţa...
Primul lucru pe care îl fac dimineaţa e să privesc pe fereastra. Vreau să fiu sigur că cioroiul din plop e la locul lui. Dacă nu ştiaţi am un cioroi care locuieşte vis a vis de mine. E simpatic. M-am obişnuit cu el şi dacă cumva nu îl vad dimineţa acolo croncanind pe cracă mă cuprinde aşa un fel de amărăciune. Are ceva de black metal în el. Nu e temător deloc. Dacă deschid fereastra nu se sperie. Se uita la mine şi croncăneşte ceva. Cred că mă salută. Cîteodată îl mai întreb şi eu de una de alta da nu e prea vorbăreţ. Mă aprobă dînd din aripi. Cînd e supărat stă cu capul în pene şi ţopăie pe cracă. Se vede că şi păsările astea au probleme. Nu ştiu dacă bea sau fumează, nu l-am vazut niciodată ameţit şi nu ştiu pe unde îşi petrece nopţile. O fi şi el un tip singuratic. De cîteva ori l-am surprins cu cîte o cioară. Le aduce peste nopate în plop. Dimineaţa îi vad cum se ciugulesc. Vorbesc de-ale lor. Cred că el îi spune să mai rămînă dar ea nu. Întotdeauna ea zboară prima. El mai rămîne puţin îşi înfoieşte penele şi croncăne. De cioroi fericit. Azi e singur, îşi freacă ciocul de o cracă. Pesemne s-a încăierat printr-o pădure cu alţi derbedei. E şi nervos îl vad cum ţopăie. Nu e în penele lui. În curînd o sa plece. Şi eu sunt pe picior de plecare.
Pe dimineaţa urmatoare amice!
Show Recent Messages (F3)
Ea:Si cit de mult ma placi?
El: Te plac atit cit sa nu inebunesc, te plac asa cum te place chipul din oglinda ta mica, te plac dimineata si te plac seara, te plac mai ales atunci cind ma musti de buze... te plac cind ninge si cind ploua...
Imi plac buzele tale atunci cind le misti ginditoare prin fum de tigara, imi place nasul tau cind adulmeca timpul dintre noi, imi place cind pasesti nelinistita si imi place cind te opresti in mijlocul lumii mele.
Te plac pentru ca chipul tau nu apune niciodata, el nu stie ce e tristetea, te plac pentru miinile tale calde, te plac pentru ca stii sa privesti adinc in mine, te plac pentru ca astepti primavara, te plac pentru ca iti place culoarea singelui, te plac atit de mult pentru ca imi place ceea ce e mult, te plac pentru ca te plac dar cel mai mult imi placi pentru ca tu dormi ghemuita in sufletul meu si eu iti aud in fiecare noapte rasuflare.
Ea: E bine, e bine...
Dreapta sus....
Trebuie sa ajung acolo. Trebuie sa gasesc locul acela fantastic. E undeva in dreapta sus. Asa mi-a spus ea intr-o noapte in timp ce cobora pe razele lunii. O asteptam speriat, tremuram tot, privirea mea se lipise de asfalt, aveam senzatia ca am sa ma inalt, ca am sa ma ridic in aer... Ea m-a acoperit cu parul ei de aur, ma simteam ca un copil ascuns de privirile lumii, eram al ei, era a mea... Ne priveam in ochi ca doi sinucigasi cind ea mi-a spus: dreapta sus. Acolo imi tin visele, acolo sunt spaimele mele, pe acolo respir si tot pe acolo se intra in mine... atinge-mi te rog locul acela...
Un altfel de raspuns...
Iubirea nu e altceva decit moartea dormind ghemuita la picioarele zeului. Iubirea e poate visul alb al mortii. Cosmarul care o bintuie in fiecare dimineata. De aceea trebuie sa fim atenti cind cineva ne sfisie sufletul. Si de aceea trebuie sa plingem cind ne indragostim.
Te iubesc!
Imi striga pasarile care se ucid una pe alta
in miez de noapte
cind singur spre casa...
tu stii...?
pe strazi e albastru, e rosu, e mov...
inima-mi bate
uitata la tine pe trepte...
simti...?
simti cum in venele mele
cresc venele tale
si iubirea imi curge din ochi si din pintec
si-ti soptesc...
Te iubesc fara teama
Te iubesc...
Ploua indigo
Ploua indigo
pe stărzi indigo
eu,
tu
şi nişte pisici uriaşe
leneveam la fereastră...
Acolo jos
copilăria ta
strîngea la piept
o grămăjoară de oase.
Cuminte,
aşezată cu fundul pe bordură
ne zimbea rautaciosă.
In oraşul acesta
nu se mai joacă
nimeni
cu ea...
(doar)
Eu,
tu
şi niste pisici indigo
o privieam
trist
pe fereastră...
Figurin
It snows with Sepia and mercury and terror
Andreea sleeps like an hourglass,
she presses to her breast a teddy with cast iron eyes,
painful memories from far away,
so sad,
so beautiful,
she lies there,
on the edge of the bed,
in her hammock knitted of veins,
the Spider Girl
devours
quietly
my time…
Poezie
M-am sculat şi i-am tras plapuma peste fundul rece
a oftat puţin,
şi-a dat cu mîna părul de pe faţă,
razele dimineţii şerpuiau metalic camera
în care ne iubisem.
Cu un zîmbet de copil în colţul buzelor
o priveam de la margine patului.
Eram fericit, învins,
singur...
Scormoneam cu degetele în visul ei
cautam acolo viaţa
liniştea, prabuşirea
vroiam să mă las aspirat în memoria ei
să mă tatuez acolo
să urlu ca un lup, şi să-i alung trecutul
şi niciodată ea
să nu mai fie tristă.
Jap Jap
Mi-a plăcut ştirea de ieri cu sateliţii care s-au ciocnit pe orbită. Unul rusesc şi celălalt american. Evident şi în această confruntare tot cel de fabricaţie rusească a ieşit aparent învingător... deşi amîndouă s-au făcut praf. După cum suna ştirea pe televiziunile româneşti cel rusesc ar fi spulberat micuţul satelit de telecomunicaţii american. Lucruri fabricate în Rusia de... Dar hai să vedem cum ar fi fost redactate ştirile dacă războiul rece nu s-ar fi încheiat.Agenţia rusă: "Imperialiştii Americani au orchestrat aseară un atac mişelesc de proporţii asupra sistemului de sateliţi metereologici ai URSS. Un satelit american de tip Kamikaze a intrat în mod deliberat în satelitul nostru. În urma impactului satelitul spion american a fost spulberat iar resturile acestuia au fost aruncate în cosmos. Iată că încă odată măiestria constructorilor noştrii de la fabrica de sateliţi din Murmansk a dovedit lumii întregi că produsele fabricate în Uniunea Sovietică sunt mai presus decît cele ale industriei americane iar bravul popor sovietic a dat dovadă de tărie şi curaj chiar şi în spaţiul cosmic. Prin urmare naţiunea noastră va rămîne fermă pe poziţie şi va răspunde cu aceeaşi tărie atacurilor imperialiste neprecupeţind nici un efort în a stăvili ciuma capitalistă".Agenţia americană: "SUA nu a dat curs provocării lansate de URSS privind planul secret de distrugere a sateliţilor americani de telecomunicaţii. Aseară deasupra Siberiei un satelit militar sovietic fabricat special în acest scop a distrus în mod mişeleşte un satelit american responsabil cu transmiterea posturilor de desene animate pentru copii. În urma impactului satelitul nostru a suferit daune majore iar 4 televiziuni destinate celor mici şi-au întrerupt emisia lăsînd milioane de copii din întreaga Americă fără eroii lor preferaţi. În urma acestui incident purtătorul de cuvînt al ambasadei sovietice la Washington nu a vrut să dea nici o declaraţie". Şi evident agenţia română:"Cetăţenii din nordul României au asistat seara trecută la o fascinantă ploaie de stele. Aceste evenimente au loc foarte rar şi oferă privitorilor un spectacolo unic".
o poezie mai veche
Era groznic de frig... da, tatal meu e mort din 87.... e mort de-a binelea... prin asfixiere... politistul, pompierul si nişte tarani au stat jumatate de ora in fata usii de frica sa nu explodeze butelia, n-a explodat... avea 42 de ani si pijamale albe cu dungi verzi /pe care le mai am si acum in dulap/ si mai avea un excesiv simt al umorului era tatal meu... genetic vorbind sunt de acord ca niste cromozomi am mostenit si eu fumez, beau, pling, si iubesc cu patima cele mai ciudate femei .../se dusese sa vindă motocicleta - un IJ albastru cu atas - pentru ca mai avem nevoie de niste bani/ cu o saptamina in urma am mers toti trei tata, mama, si eu... urma sa cumparam un apartament undeva in "Tg. Cucu" - o fosta mahala evreiasca, am intrat , am privit, mama ia zimbit dragastos... era decembrie, era iarna, era groaznic de frig, mama si bunica plingeau in bucatarie, eu priveam la televizorul cu lampi o comedie sovietica... /niste lei au scapat de pe un vapor si au ajuns pe o plaja/ oamenii fugeau din calea lor... fugeau ireal de repede, si eu rideam, rideam alb negru, rideam si imi trageam temator patura sub barbie... era groaznic de frig...rideam.../ si nu stiam ca tatal meu se lungise cu citiva centimetri, se lungise ca un sarpe si ma privea de undeva de sus... Adica cum a murit? Cum vine asta mama? De ce e asa de frig? La televizor leii imi fugareau tatal iar eu rideam ca un copil care abia implinise 10 ani, rideam, singur in sufragerie si leii de pe plaja imi pareau atit de reali... rideam...si parca nu imi mai era asa de frig...
